In vreme de razboi - caracterizarea lui Stavrache

Firul epic al nuvelei lui I.L.Caragiale, "in vreme de razboi", urmeaza linia unei compozitii clasice si profileaza treptat evolutia obsesiei lui Stavrache de la indoiala la certitudine, apoi la nebunie, cu toate simptomele acestei boli, eroul principal fiind urmarit prin analiza crizelor de constiinta si de comportament, ca intr-o adevarata fisa medicala. Caragiale compune astfel un destin tragic printr-o minutioasa analiza ,.• psihologica, sugerand, iri spirit naturalist, o tara ereditara, genetica ce se manifesta in structura psihica a fratilor Georgescu. I.L.Caragiale a subintitulat aceasta creatie "schita", referindu-se nu la specia literara, ci la "desenul" schitat prin care isi contureaza protagonistul.

Hangiul Stavrache Georgescu, personajul principal si "rotund"
("care nu poate fi caracterizat succint si exact", EMForster) al nuvelei, este prezentat in mod direct inca din expozitiune ca fiind un barbat respectat, cu un statut social bine consolidat si cu un aer "foarte multumit" pentru ca afacerile ii mergeau bine. Stavrache avea hanul asezat "in drum", era "om cu dare de mana", de aceea fusese infricosat sa nu-1 calce si pe el hotii care terorizau de doi ani tinuturile, asa ca rasuflase usurat cand auzise ca acestia cazusera in "lanturile justitiei".

Hangiul afla cu stupoare ca lancu era "capul bandei de talhari", ca isj inscenase jaful "ca sa adoarma banuielile", iar acum popa regreta amarnic, scuzandu-se ca "dracu-1 impinsese" si cerand, speriat, ajutor fratelui mai mare. Trasaturile caracteriale reies indirect din gandurile si deciziile protagonistului care, ca bun crestin, are cultul familiei si, descurcaret din fire, profita de faptul ca soseste la han un grup de voluntari si-i roaga sa-1 ia pe fratele sau cu ei, pe front.

Procedeele de analiza psihologica pe care naratorul le utilizeaza cu maiestrie sunt variate si eficiente pentru ilustrarea starilor interioare ale protagonistului: monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, observatia atenta a naratorului, autoanaliza si autointrospectia, obsesia, cosmarul

Pentru hangiu parea ca viata curge ca inainte, dar in sufletul sau se iveste, neobservat, germenele lacomiei, de care, la inceput, nu este constient. intorcandu-se de la parastasul de noua zile al mamei sale, Stavrache primeste de la lancu o scrisoare, care fusese expediata inaintea luptelor de la Plevna si din care afla ca acesta fusese numit sergent si decorat cu "Virtutea militara".

Naratorul obiectiv observa, indirect, cu o ironie acida, starea de spirit a lui Stavrache, care verifica din nou data expedierii scrisorii pentru a se convinge ca fusese trimisa inaintea bataliei de la Plevna, in care murisera foarte multi romani: "Hangiul mototoli hartia dupa ce mai privi bine data: in adevar scrisoarea era expediata cu trei zile mai-nainte de luarea Plevnei".

De aceea hangiul se intreba in subconstient, prin observatia atenta a naratorului omniscient, daca lancu o fi scapat cu viata: "Curios lucru! Cine ar fi vazut figura lui neica Stavrache, [...] ar fi ramas in mirare pricepand bine ca in sufletul fratelui mai mare nu se petrece nimic analog din bucuria la citirea vestilor despre succesul de bravura al raspopitului".

Se intereseaza discret de pedepsirea talharilor si, afland ca acestia nu-si tradasera capetenia, Stavrache isi exprima dispretul pentru judecatorii incompetenti ("Ce mai judecatori!..."). Se simte macinat de indoiala si se intreaba, prin monolog interior, daca fratele lui ar indrazni sa se mai intoarca si sa-si revendice averea, care era acum administrata de hangiu: "...Dar o sa-ndrazneasca sa se mai intoarca? [...] ...O veni?... n-o veni?...".